Cofeina are multiple efecte asupra creierului, motiv pentru care multi dintre noi continuam sa ne bucuram zilnic de o ceasca delicioasa de cafea. Aceasta bautura speciala creste vigilenta, energia si ne face sa ne simtim mai bine. Pentru a intelege efectul cafelei asupra creierului, trebuie sa identificam in primul rand substantele chimice corporale asupra carora actioneaza cofeina.
Acestea sunt: adenozina, adrenalina si dopamina.
Efectul cafelei asupra creierului: adenozina
Cofeina creste vigilenta prin blocarea adenozinei. Aceasta este un neurotransmitator care ne oboseste si limiteaza stimularea creierului prin blocarea altor neurotransmitatori care excita creierul. In timpul zilei, corpurile noastre creeaza adenozina, iar cand dormim noaptea, nivelul de adenozina scade.
Structura moleculara a cafeinei este similara cu adenozina. Se leaga de aceiasi receptori cu care se leaga adenozina, blocand astfel adenozina sa ajunga in creier. Facand acest lucru, cofeina ne tine treji si in alerta.
Cu toate acestea, daca creierul nu primeste suficienta adenozina, el va crea mai multi receptori. Cand exista mai multi receptori, este nevoie de mai multa cofeina care sa-i blocheze. Acesta este motivul pentru care consumatorii obisnuiti de cafea dezvolta toleranta la cofeina si au nevoie de mai multa cafea pentru a obtine acelasi efect.
Efectul cafelei asupra creierului: adrenalina
Prin blocarea adenozinei, cofeina lasa acele neurotransmitatoare de excitare ce stimuleaza creierul sa se desfasoare liber. Acest lucru duce la cresterea declansarii neuronilor, iar glanda pituitara observa cresterea activitatii. La randul sau, glanda pituitara elibereaza hormoni care activeaza glandele suprarenale, ce produc adrenalina.
Rezultatul final al acestui lant lung de reactii este cresterea nivelului de adrenalina (sau epinefrina, utilizata in epi-pen-urile care stimuleaza corpul unui om atunci cand intra in soc). De asemenea, adrenalina mareste energia prin cresterea tensiunii arteriale si cresterea frecventei cardiace, prin deschiderea cailor respiratorii si prin redirectionarea sangelui din unele organe, cum ar fi stomacul, in muschi (ceea ce determina ficatul sa elibereze zaharuri).
Efectul cafelei asupra creierului: dopamina
Dopamina este un neurotransmitator care ne face sa ne simtim bine. De exemplu, corpul elibereaza dopamina suplimentara dupa exercitii fizice, motiv pentru care ne simtim mai bine dupa ce ne antrenam. Exista intotdeauna o anumita cantitate de dopamina in creier, insa un nivel mai ridicat al dopaminei stimuleaza starea de dispozitie.
Cofeina creste cantitatea de dopamina din creier prin blocarea reabsorbtiei acesteia in corpul nostru. Nu creste cantitatea de dopamina pe care o produce corpul nostru, insa incetineste viteza cu care dopamina paraseste creierul si se intoarce in corp. In acelasi timp, cofeina nu influenteaza modul in care substanta trece din corp in creier. Cofeina determina un nivel ridicat al dopaminei pentru o perioada scurta de timp, ceea ce ne face sa ne simtim bine.
Toate aceste lucruri explica de ce cofeina creeaza dependenta. Ne obisnuim cu nivelurile crescute de dopamina si ne e dor de ele cand nu bem cafeaua ce le-ar putea produce, oferindu-ne starea de bine dupa care tanjim.
Cel mai probabil, atunci cand esti cu ceasca de cafea in mana, nu te gandesti la modul in care cofeina iti afecteaza creierul. Nu ai nevoie de un medic ca sa-ti confirme ca aceasta bautura magica iti creste vigilenta, energia si te face sa te simti minunat. Simti toate acestea pe propria piele. E nevoie doar sa o savurezi.